Posted by: iuliatuns on: februarie 8, 2010
Ne indreptam spre casa parasind orasul supraaglomerat. Evident rulam pe una din aceleasi strazi pe care zilnic trecem. Chiar si daca au trecut mai bine de 4 ani de cand respectam aceasta ruta totusi n-am invatat toate numerele de case.
- Mama, uite fanfara, ma intrerupe din reverie. Mai copil la minte decat el imi intorc capul spre dreapta, apoi spre stanga. Observ fara doar si poate ca acel gand fugar care-mi spunea ca ar fi bine sa reduc viteza tocmai m-a scapat de o amenda radar. Si totusi nici urma de fanfara, doar case, si iar case. Evident cer lamuriri:
-Unde, mama draga?
- Acolo pe volan, imi raspunde fara nicio urma de ezitare. Privesc inspre locul indicat si vad in mijlocul lui doua butoane negre ce poarta insemnul unei trompete.
- Da, ai dreptate trompeta canta si ea in fanfara. Buna observatie.
Posted by: iuliatuns on: februarie 5, 2010
Copilul ridică sticla de apă plată ce stătea pe pardoseală. Începe să o agite cu forţă. Mirată de gestul lui mama îl întreabă:
- Ce faci cu apa aia?
- Uite, îi răspunde cu un zâmbet suav. Vezi?
- Ce anume?
- E cu bule. Altfel nu e bună. Realizează în scurt timp că stăruinţa sa nu dă roadele dorite. Bulele persistă doar câtă vreme agită flaconul, apoi dispar. Plictisit abandonează sticla. O precizare apă cu bule în limbajul acestui copil de 3 ani înseamnă apă minerală.
Posted by: iuliatuns on: februarie 5, 2010
Peste noapte s-a aşternut un strat gros de zăpadă. Dimineaţa când ieşi afară, copilul se bucură de prezenţa covorului alb. Ofticat de urmele pe care puiul de câine le lăsa pe zăpada proaspătă copilul i se adresă mamei:
- Mamă, cîinele ne strică toată zăpada. Din cauza lui n-am să mă mai pot da cu sania.
- Stai liniştit puiule, îl asigură mama, n-are nimic. Apoi adaugă, hai urcă în maşină că întârziem la program. Maşina părăseşte curtea lăsând două dâre în urma ei. Copilul iritat i se adresează:
- Acum şi tu o strici.
Posted by: iuliatuns on: februarie 4, 2010
Ne aflam la o mică distanţă de trecerea la nivel cu calea ferată. Prin faţa ochilor ne defilau vagoanele trenului marfar.
- Ce transportă trenul, mamă?
- Ăsta cred că cereale, după forma vagoanelor. Mai apoi ca pentru sine, continuă, da în vremea asta geroasă unde le duc şi de ce?
- Şi eu vreau cereale, se aude vocea copilului înfundată de un nou val de răceală.
Mama zâmbeşte amuzată de asocierea copilului.
- Vagoanele astea nu duc cereale din acelea pe care le mănânci tu la micul dejun, ci dintr-acele bune pentru animale.
Copilul e încurcat în gândurile sale.
- Lasă mamă că vei înţelege mai încolo, îl linişteşte ea.
Posted by: iuliatuns on: februarie 3, 2010
Au trecut mai bine de 5 ani de când zac pe pat. Sunt mereu singură. N-are nimeni vreme de mine. M-am obişnuit şi nici măcar nu mai observ lipsa lor atât de tare ca la început. Singurul aer pe care-l respir e cel de cameră. Uneori, mai simt câte o briză rece sau caldă în funcţie de anotimp, atunci când cineva deschide geamul camerei în care stau. Mi-e sete. Paharul cu apă e prea departe. Strig. Nu e nimeni să mă audă. O moleşeală dulce mă cuprinde. Piciorele mi se afundă în iarba proaspăt udată de roua dimineţii. Undeva departe se aude susurul apei. Îmi ridic privirea şi văd cum în faţa mea apare un izvor cu apă rece de munte. Beau cu nesaţ. E atât de bună.
Gura îmi arde. Pielea buzelor e crăpată. Mi s-a scurs şi ultima dâră de salivă. Mă sufoc.
- Vrei apă?
Încerc să-mi mişc capul. Crede că vreau să dorm şi pleacă. Stai, nu mă lăsa să mor, îi strig în gând. Revine. De data asta nu e singură. Stau şi mă privesc. Vorbesc de parcă eu n-aş şti că ceasurile îmi sunt numărate.
- Nu mai are mult. Să staţi p-acasă că nu ştiţi ceasul în care va pleca. Mai bine aşa decât să se chinuie. Şi apoi şi pentru voi e mai bine. Domnu s-a-ndura de ea.
Vocile au amuţit. Am rămas din nou singură. Privesc în gol bucata de perete din faţa mea. Îi cunosc fiecare denivelare, pată, crăpătură aşa ca nimeni altcineva. Sunt doar eu, ea şi gândurile mele. Cineva mă prinde de mână. Atingerea e ca de gheaţă. Întotdeauna am suferit de frig. A venit. E ea MOARTEA!
- Eşti pregătită?
- Nu. Nu încă. Mai dă-mi puţin răgaz, aş vrea să-i spun. Doar buzele-mi se mişcă, dar nu pot articula niciun sunet. Frigul mă cuprinde încet. Întâi picioarele, apoi mâinile, iar în final tot trupul mi-a-ngheţat. S-a sfârşit.
- A murit, strigă singura mea fiică. Lacrimile i se preling pe obraz. Îşi aşează capul pe mâinile mele pe care le acoperă cu sărutări dulci. Aş vrea să-i spun că se înşală. Ce-i drept mi-e frig cumplit, dar eu o văd.
M-au lăsat o vreme într-o încăpere în care am întâlnit alţi doi bătrâni ca mine. Ei se întrebau ce caută acolo şi de ce nu pot merge la vechea lor casă. I-am lăsat căutând răspunsul şi m-am retras în noua mea locuinţă. Camera era mult mai mică. La ce folos una mai mare dacă tot nu mă pot mişca. Puteam să ating toţi pereţii încăperii atât de mică era. Aveam hainele cele noi pe mine. Perna era mai moale decât cea de acasă. Plapuma albă era lipită de tavan. Deşi eram acoperită doar cu un cearceaf subţire senzaţia de frig a dispărut de-a-binelea sau poate e doar simplul fapt că m-am obişnuit cu el. Azi m-am plimbat pentru ultima dată cu maşina. Drumul a fost prea scurt. Simt un gol în stomac, aceiaşi senzaţie ca şi atunci când cobor cu liftul. Cineva bate în tavan. Constat că în noua casă n-am nici uşă, nici geam.
E linişte. Nu mai plânge nimeni. Acum mă pot odihni. Dar cum? De unde a apărut lumina asta?
- Vino!
- Unde?
- În noua ta viaţă.
Posted by: iuliatuns on: februarie 1, 2010
Posted by: iuliatuns on: februarie 1, 2010
Un singur om poate salva planeta. Intrebarea e de la ce? Lumea a fost la un pas de exterminare. Eli calatoreste in vederea gasirii unui loc in care sa poata lasa in siguranta singura carte ramasa pe pamant. Nu e vorba de orice carte ci de Sfanta Scriptura. Cartea neagra cu o cruce pe ea contine elixirul succesului. Cuvantul are putere. In lumina chemarii primite Eli eroul filmului se vede dator sa ucida pentru a o proteja. In final, cand e deposedat de ea o poate cita cuvant cu cuvant pentru a fi rescrisa.
Gasiti in film o antiteza a mesajului original. Scriptura pe care misteriosul Eli o poarta si din care citeste in fiecare zi este scrisa in Braille. Mesajul sublimal transmis este puternic, cu adevarat Scriptura este pentru cei orbi care au nevoie de calauzire. Diferenta majora insa este ca in crestinism nu exista instigare la violenta pentru a pastra valorile sacre.
Eli in final ia locul lui Dumnezeu prin dictarea Cuvantului unui muritor. Scriptura este inspirata de Dumnezeu insa autorii cartilor sfinte nu erau niste bieti scribi, fara gram de minte care scriau precum o masina de scris atunci cand e pusa in functiune.
Rugaciunea este cheia comunicarii cu Dumnezeu. Nici ea nu scapa a fi introdusa in peisajul plin de forte malefice. Cu adevarat ea are acces acolo unde ochii nostri fizici nu au. Dar, cum intotdeauna exista un “dar” nu ofera o absolvire a crimelor infaptuite de Eli, puse in seama protectiei Scripturii.
Posted by: iuliatuns on: ianuarie 25, 2010
Posted by: iuliatuns on: ianuarie 21, 2010
Posted by: iuliatuns on: ianuarie 20, 2010
Comentarii recente