Ziua mamelor de ingeri

Am citit un anunt cu privire la o viitoare intalnire pentru mamele care au pierdut o sarcina sau carora le-au murit copiii. Chiar si cand scriu imi dau seama ca insusi cuvintele parca ucid. Uneori din nesabuinta, din prea multa preocupare pentru noi insine, ii ranim pe copiii nostri atat de usor. Cred ca n-as face fata unei dureri atat de cumplite, in care sa stii ca nu-l mai ai langa tine.
Bianca Brad a trecut prin acest gol imens, acela de a-si vedea copilul nascut, mort. Am citit ceea ce a scris pe site-ul acesta http://www.biancabrad.com, si pur si simplu nu mi-am putut opri lacrimile. Si cand te gandesti ca zilnic sunt avortati mii de copii peste in lume. Poate vom trai si ziua in care vom asista la comemorarea celor ucisi inainte de a fi fost nascuti, sau poate ca s-au facut deja si eu n-am aflat.

Oricum o comemorare a copiilor decedati va avea loc, duminică, 10 mai, începând cu ora 18.30, în Orăşelul Copiilor. Se vor aprinde lumânări şi se vor înălţa la cer baloane colorate. Evenimentul va fi organizat de organizaţia E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare), fondată de Bianca Brad în memoria fetiţei sale, care are ca si scop oferirea de sprijin şi consiliere părinţilor care au trăit aceeaşi experienţă.


One response to “Ziua mamelor de ingeri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: