Remember

Pe curând

Ce-ar fi de spus atunci când te întâlneşti cu moartea în lumea ta mică şi strâmtă în care te învârţi? Să te bucuri că te-a ocolit şi mai ai încă timp să îndrepţi lucrurile greşite, să plângi fugar sau să te înfiori la gândul că şi tu vei urma poate mai curând decât ţi-ai rânduit? Dacă această întâlnire doare în vreun fel nu ştiu pentru că n-am trecut prin ea şi când o voi face n-am să vă mai pot răspunde, însă…. cred că cei pregătiţi pentru ea nu sunt niciodată luaţi prin surprindere. În rândul lor erau Magda şi Sergiu. Duminică ne cântau „frânge-mi Doamne voia printr-o lovitură grea” cu o pace nepământească întipărită pe chipuri. La doar o zi distanţă din ceruri s-a auzit un glas: „Vino rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” Misiunea pentru care se pregăteau de a sluji celor în nevoie în Albania s-a transformat într-o întâlnire veşnică.

Ce poate fi mai măreţ decât de 1 iunie un copil de Dumnezeu să-şi întâlnească Creatorul? Drept mărturie a bucuriei Stăpânului stă cerul ce şi-a oprit lacrimile revărsate ieri la producerea despărţirii lui Sergiu de cortul pământesc. O luase înaintea Magdei nu din impoliteţe, ci doar pentru a pregăti alături de Mirele lor noua casă în care vor locui de-a pururi.

„De ce ei şi nu noi?” răsuna în aceste zile negre pentru cei pustiiţi de fulgerătoarea separare. Răspunsul cel mai natural a fost că misiunea pentru care au fost lăsaţi printre noi s-a încheiat. Planurile celui Preaînalt sunt atât de opuse de ale noastre, precum cerurile de pământ. Cineva spunea că avem două opţiuni în lumea noastră: fie suntem misionari, fie câmp de misiune. Colegii de şcoală au optat, fără nicio excepţie pentru a doua variantă în dreptul lor. Magda şi Sergiu erau ALTFEL. Aveau mereu ceva să-şi spună, aveau mereu de arătat o lecţie a smereniei, dărniciei, bunătăţii, dragostei faţă de toţi ceilalţi. Din păcate i-am descoperit prea târziu. Amintirile fracţionate de nepăsarea noastră încep să-şi facă loc timid şi să ni-i creioneze în tonuri atât de luminoase cum doar un copil de Dumnezeu poate arăta. Hritos ne-a vizitat pe fiecare, în pauză pe coridoare, la timpul de capelă săptămânală, în misiuni … prin Sergiu şi Magda.

Mulţumim frumos pentru că ne-aţi învăţat adevărata iubire de aproape. şi Doamne, mulţumim pentru că nouă ne-ai mai arătat atâta milă, îndurare şi har. Fie să nu distrugem prin nesăbuinţa noastră clipele ce ne-au mai rămas.

Un gând despre Ionatan Piroşca

Participam la cursul de Perspective creştine asupra artelor când am auzit pentru prima dată de Ionatan Piroşca. Un poet remarcabil a cărui poezie rămâne inaccesibilă multora datorită înţelesului profund şi a simbolisticii aparte. Citeam sporadic, fugar aşa cum nu se cade versurile inserate pe blogul dumnealui. Mă gândeam că ar fi interesant să fi avut onoarea de a-i lua un interviu. Aflasem că starea sănătăţii e tot mai precară. Şi parcă cu ciudă pe mine însumi îmi spuneam, atât de târziu ţi-a venit gândul ăsta?. Dar un altul mai încrezător neştiind planurile divine, îmi rostea că poate voi mai prinde acea zi. Ca astăzi dând o geană peste ce mai scriu şi alţii am aflat de un mare adevăr, pe care aş fi preferat să nu-l ştiu. Moartea curmă orice posibilitate de a duce la capăt vorbele, discuţiile, gândurile nerostite. În 19 aprilie 2010, dată la care îmi aşteptam urările de “La mulţi ani”, cel mai mare poet al evanghelicilor era condus pe ultimul drum.

Despre viaţa poetului pe scurt vom afla azi după cum ne anunţă Teofil Stanciu într-o emisiune la a cărei realizare printre alţii şi-a adus şi el contribuţia. La ora 10:00, şi în reluare de la 17:00, RVE Oradea va transmite aceste gânduri despre Ionatan Piroşcă. Emisiunea poate fi ascultată şi live pe site-ul radioului.

O metodă modernă de a-ţi ucide copilul. Şi până la urmă ai vreo vină?

Premiul Pulitzer acordat luni articolului intitulat “Fatal Distraction: Forgetting a Child in the Backseat of a Car Is a Horrifying Mistake. Is It a Crime?” scris de Gene Weingarten jurnalist la Washington Post îţi stârneşte reacţii dintre cele mai diverse, în speţă de revoltă. Cum se poate una ca asta? Cum să-ţi laşi copilul timp de 9 ore pe bancheta din spate a maşinii într-o zi caniculară şi să te duci la slujbă ca şi când ai fi trecut înainte pe la creşă să-l laşi în siguranţă? Şi totuşi cazul nu e singular. America înregistrează anual între 15-25 de cazuri similare.
O lume modernă avidă după îndeplinirea sarcinilor de serviciu în vederea asigurării unui trai decent pentru propria familie invită îngerul morţii de bună voie să le treacă pragul.

Întrebarea lansată de autorul articolului este una pertinentă, până la urmă tatăl acela iubitor trebuie închis pentru crima comisă? Ar putea închisoarea să-i şteargă memoria faptei? A nu se înţelege că am încuraja uciderea copiilor, dar ce ai face dacă ar trebui să dai un verdict acestui caz? Poate însă că evenimentul va fi la fel de uşor de şters din memoria părintelui neglijent, de aceeaşi boală fatală (amnezia de moment) care a adus producerea lui. Stresul la care părinţii sunt supuşi este un alt motiv invocat în apărarea acuzaţilor.

Dar ce faci cu următorul răspuns “Fetiţa şi-a smuls tot părul din cap înainte să moară”, primit la întrebarea: “Care a fost cea mai groaznică poveste auzită în calitate de preşedintă a unei organizaţii ce se ocupă de părinţii ce şi-au ucis accidental copiii.”

Cine n-are păcat însă e liber să arunce cu pietre. Îmi aduc aminte cum în urmă cu vreo 6-7 ani, dacă perioada e mai lungă sau mai scursă fie-mi iertată amnezia un coleg de slujbă îmi spunea cum îşi uitase copilul la grădiniţă. Îl primise livrat la domiciliu de d-na educatoare după ce programul de grădi se terminase de câteva ore. Bineînţeles că l-am catalogat aşa cum merita pentru lipsa lui de grijă. N-a trecut mult timp că după o perioadă mai lungă de stat acasă, a fiului cel mare, pe motiv de boală am căzut şi eu în acelaşi păcat. Doar că de data asta s-a sesizat familia care a văzut că nu mai ajungem acasă. Era doar ora 17:00 si ceva. Programul fiind până la 16:00. În toată grădiniţa era doar el şi doamna îngrijitoare. E adevărat că diferenţa între cazuri e enormă, şi după incidentul petrecut vigilenţa s-a ridicat la cote maxime, dar cum am ajuns într-o asemenea stare de ignoranţă pentru propriii noştri copii?

Gene Weingarten a mai câştigat şi în 2008 un Pulitzer tot pe seama indiferenţei sau ignoranţei americanilor prin plasarea într-o staţie de metrou din Washington a marelui violonist american Joshua Bell. Ironia a fost că pe stradă marele artist a câştigat o sumă derizorie de 32 de dolari în timp ce la concertele lui locurile bune costă 100 de dolari.

Hristos a inviat

Am zarit-o pret de cateva secunde. Parea atat de reala, de vie. Lacrimile mi-au napadit ochii intr-o secunda. Era doar o naluca, o fiinta ce mi-a lasat impresia ca este ea. N-avea cum sa fie adevarat, doar acum aproape doua luni am vazut-o pentru ultima data inainte de a fi asezata in mormant. De atunci o vizitez la noua ei locuinta. Ii duc flori, si-i aprind o lumanare. As vrea sa-mi poata raspunde, dar tace. As vrea sa fi fost pentru ea ceea ce n-am avut timp sa fiu.

In preajma mormantului de acum 2000 de ani era aceeasi durere prezenta, cea a despartirii de cel drag. Femeile se tanguiau, il cautau pe cel mort. Ucenicii pe drumul catre Emaus erau dezamagiti ca El n-a fost cel ce trebuia sa fie. Si totusi lucrurile iau o noua intorsatura. Necredinta lor in invierea Domnului e preschimbata ca alta data la Nunta din Cana, metaforic vorbind, in credinta adevarata. Dar aceasta presupune ceea ce au facut femeile, ucenicii, apostolii… marturisirea intr-un suflet ca El e viu.

Credinta de azi se ascunde dupa piatra mormantului. Ea prefera tanguirea, bocetul, lumina lumanarii, ouale inrosite, traditia, in schimbul marturisirii si a trairii intru cel inviat. Dar oare pentru asta s-a intrupat Dumnezeu din Dumnezeu, Creatorul nostru al tuturor si fauritorul celor vazute si nevazute? Pentru a fi jelit sau pentru a da viata celor lipsiti de ea?

Ea e acasa in cer asa cum desena Elias intr-una din zile reprezentand cerul ca fiind pamantul. Intrebat de ce a ales sa-l picteze asa mi-a raspuns senin “pentru ca acolo e ea”, iar atunci cerul se transforma in tarana pe care calcam. Cat de nefasta ne e orbirea. Ochii pamantesti nu pot vedea lucrurile ascunse noua, nu degeaba multimea strigase “Rastigneste-l!” Nu degeaba si noi inca mai privim inspre mormant. Dar azi mai mult ca oricand, pentru simplul fapt ca e azi si inca mai aveam lumina zilei inaintea ochilor, glasul celor ce cred striga “E viu! E viu! Mormantul Lui e gol!”

De ce ne mor copiii?

Voi aminti doar trei dintre cazurile mediatizate de copii ucisi in cursul anului 2009 in Oradea.

Fetita strivita de panoul publicitar din incinta Bancii Transilvania din Oradea avea doar 3 ani. Asta era singura ei vina. Era prea mica sa tina piept respectivului panou. Imaginile ce apar pe site-ul www.bihoreanul.ro prezinta doi indivizi veniti la locul accidentului sa ridice din greu acel “obiect de mobilier”. Intrebarea este daca era nevoie de doi indivizi sa-l ridice, cum o singura fetita de 3 ani l-a doborat dupa ce se pare s-ar fi catarat pe el?

In parcarea magazinului Obi in urma cu o luna si-a pierdut viata un baietel de 4 ani dupa ce a fost izbit de o masina. Singura sa vina, ca era un copil zglobiu.

La inceputul lunii martie un baietel de 2 ani si-a luat ramas bun de la viata in urma unui mestecat de guma. Pur si simplu s-a inecat cu ea. Din nou acelasi motiv, era prea mic sa spuna nu, sa se opuna, sa stea cuminte, sa fie ADULT.

Unde sunt adultii ce privesc nepasatori sicriele albe? Ce au facut cu acesti micuti vinovati de singurul fapt ca sunt prea mici sa-si poarte de grija? Sau ne-am obisnuit sa oferim tribut mortii asemenea celor din vechime ce isi sacrificau in templele pagane odraslele? Unde era Dumnezeu in acele momente?

99 Balloons

Îmblânzit de ….

Un înger întreabă un tânăr:
- Unde e duhul rău ce-ţi dădea târcoale? L-am văzut de departe şi am încercat să vin să te scap de el, dar din pricina bătrâneţii am ajuns mai greu.
Tânărul surprins parcă, răspunde:
– E la mine acasă, arăta tare obosit. I-am spus că poate rămâne cât timp vrea.
Deznădejdea îngerului se putea citi cu uşurinţă pe chipul lui de un albastru străveziu, şi grăi fără putere: am ajuns prea târziu.

Au trecut câţiva ani, şi scena e aproape aceeaşi, doar înfăţişarea actorilor diferă. Îngerul e neschimbat, tânărul, însă, e vădit transformat. Ochii îi sunt împăienjeniţi, mâinile îi tremură, vocea e de abia auzită. Stă pe marginea unei prăpastii privind în gol, fără nici o urmă de speranţă. Îngerul tăcut se uită la el, şi-i poţi zări compasiunea în privire. Tânărul cu o ultimă sforţare în glas îi spune:
- Dacă ai fi venit la timp azi aş fi fost un alt om.
- Aşa-i. zise îngerul, însă decizia ai luat-o singur, fără să te consulţi cu nimeni.

Cineva spunea, când atacurile celui rău se opresc, e posibil ca deja să fii al lui. Poate fi această afirmaţie demnă de încredere? Răspunsul îl putem găsi în rugăciunea Tatăl nostru în care Isus s-a rugat: „ …şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne păzeşte de cel rău…”. Ce rost ar avea să ne rugăm pentru protecţie împotriva celui rău dacă n-am fi atacaţi în permanenţă de el? Vedem în jurul nostru oameni care au ajuns ca şi tânărul din relatare, pe marginea prăpastiei propriei vieţi, fără să ştie încotro să meargă. Soluţia nu se găseşte în prăpastie, ci în Dumnezeu.

In memoriam Michael Jackson

Un om ce nu mai necesita prezentare, despre care lumea a vorbit in sau fara cunostinta de cauza. Carisma nu i-a lipsit. M.J. a fost doar un simplu om, dezumanizat de el insusi sau poate de altii. Eclipsat de culoarea pielii intr-atat ca a intrat in istorie cu o depigmentare planificata si completa. Neinteles, ascuns in spatele unei masti, pe care fiecare din noi o purtam mai mult sau mai putin, M.J. a vrajit lumea in ciuda scandalurilor in care a fost implicat.

Aproape 51 de ani s-au scurs de la intrarea sa in lume. A parasit-o insotit de mii de lacrimi. Fani din intreaga lume continua sa-l planga. Iar cand vor inceta muzica lui il va pastra printre noi. Nu-i discutam moralitatea sau viata pentru ca nu este slujba noastra s-o facem, insa ce putem observa la M.J. e ca a trecut prin viata lasand urme.

Amprentarea lumii cu vocea sa, personalitatea lui si tot ce tine de numele M.J. o simtim si o vom simti multa vreme de acum inainte. Ucis sau la capatul zilelor, cu datorii si absolvit de ele, cu o muzica ce e devorata crescandu-i valoarea pe piata muzicala, negru sau in final alb, M.J. a fost o legenda vie.

Istoria sa si-a scris-o singur, cei care vor incerca s-o faca in numele sau vor cadea fie in idolatrie, fie intr-un criticism plin de sarcasm, fie undeva pe la mijloc. Cine insa poate stii cu adevarat ce a fost in sufletul sau, care au fost framatarile vietii sale? Cu siguranta niciunul dintre noi, oricat de apropiati de el am fi fost.

Sinuciderea bate la usa tinerilor

Ieri in cadrul ultimei intalniri de tineret organizate la Biserica Emanuel din Oradea, pastorul Paul Negrut a vorbit despre perspectiva biblica asupra sinuciderii. O tema mai mult decat actuala intr-o vreme in care de aceasta capitulare in fata problemelor au parte si tinerii din mediul evanghelic.

Pe plan mondial sinuciderile ocupa locul doi in randul cauzelor de deces printre tineri, dupa accidentele de circulatie care sunt in topul clasamentului. Pastorul Paul Negrut mentiona trei cauze majore care duc la sinucidere si anume:
1. crizele existentiale – ce apar atunci cand speranta dispare, iar problemele par de nerezolvat
2. bolile psihice – cu precizarea ca nu toate bolile de acest gen declanseaza tendintele suicidale
3. influentele demonice

Ne intrebam cu totii ce se intampla cu cel care isi curma firul vietii? Daca nu credea in Dumnezeu, lucrurile sunt foarte simple, exista doar o optiune, iadul. Insa ce se intampla cu cei care au fost botezati pe baza crezului personal, in cadrul denominatiilor evenaghelice si in ciuda acestui fapt recurg la sinucidere? Se poate sau nu pierde mantuirea daca se recurge la sinucidere?

Parerile in acest sens sunt impartite:
- este o sfidare la adresa lui Dumnezeu, prin incalcarea poruncii “Sa nu ucizi”;
- datorita faptului ca odata au fost mantuiti, indiferent de faptele lor nu-si vor pierde mantuirea;
- cei mantuiti nu apeleaza niciodata la sinucidere.

Insa care este raspunsul corect?

Precizarea inainte de a da raspunsul a fost urmatoarea: datoria crestinilor este de a mangaia familiile ce trec prin asemenea tragedii, fara a diminua adevarul relatat de Sfanta Scriptura.

Biblia aminteste 6 cazuri clare de sinucidere: Abimelec(Judecatori 9:54), Saul si armurierul sau(1 Samuel 31:4-5), Ahitofel(2 Samuel 17:23), Zimri(1 Imparati 16:18-19) si Iuda Iscarioteanul(Matei 27:5). Un al saptelea caz discutabil este cel al lui Samson(Judecatori 16:26-31). Spunea ca este discutabil pentru ca unii comentatori plaseaza actiunea ca o pedepsire a celor rai, in care Samson isi asuma riscul ranirii si chiar a mortii proprii. Din cele sase cazuri cinci au fost a unor oameni rai (doi erau indraciti, iar trei erau pacatosi).

Raportarea corecta la aceste cazuri nu este sa le luam drept model. Biblia contine porunci, invataturi si exemple. A face teologie din exemple este cea mai gresita practica. Multe din exemplele mentionate in Biblie nu sunt comentate in niciun fel. Evaluarea exemplelor se face doar in lumina poruncilor si a invataturii biblice.

Astfel, porunca expresa in legatura cu viata este cea din Exod 20:13(Sa nu ucizi). Sustinatorul vietii este Creatorul lumii, singurul care are prerogativele divine. Omul nu are dreptul sa se atinga de aceste prerogative.

Cei care cred ca indiferent de faptele omului dupa momentul mantuirii acesta va ajunge in cer au ca argumente pentru crezul lor urmatoarele versete: Ioan 3:16 si Romani 8:38-39. Problema acestei abordari este urmatoarea. Textele sunt scoase din context: unul se refera la siguranta mantuirii si celalalat la nasterea din nou. Intelegerea gresita a versetelor duc la o practica falsa. Credinta fara pocainta este tot mai des promovata, spunea pastorul Paul Negrut. Invatatura aceasta gresita merge pana acolo incat afirma ca poti sa-l ai pe Hristos in viata doar ca Mantuitor, dar nu si ca Domn.

Putem intelege corect textul din Romani 8:38-39 numai in lumina celui de la inceputul capitolului, adica Romani 8:1. Invatatura falsa conduce spre un comportament fals, mai adauga domnia sa. Omul nou, mantuit este o faptura schimbata, transformata, pasionata dupa cunoasterea lui Dumnezeu. El experimenteaza transformarea la nivelul gandirii, sentimentelor, vointei.

Vesetul din Romani 14:8, pe care il si cantam (Caci daca traim pentru Domnul traim, si daca murim pentru Domnul murim), nu este un indemn a lui Pavel la sinucidere. El se refera in acest pasaj la urmatorul aspect: indiferent de faza vietii noastre, de greutatile prin care trecem, noi traim pentru slava lui Dumnezeu.

Petru si Iuda au ales doua cai diferite. Petru in ciuda caderii sale are remuscari teribile si se caieste de ele, Iuda in schimb isi curma viata dupa ce este posedat. Iov este indemnat de sotia sa: blasta-ma pe Dumnezeu ca sa scape de viata si de problemele sale. Dar ce face Iov? Il cauta cauta pe Dumnezeu in cele mai adanci incercari ale vietii sale.

Relatiile pacatoase duc la depresii; in timp ce practicile pacatoase duc la dezechilibre. Stresul in exces, poate fi una din cauzele bolilor psihice. Suprasolicitarea organismului, un program de somn dezechilibrat creeaza vulnerabilitate, vibratiile la care este supus creierul de muzica ascultata la casti, toate isi pun o amprenata negativa asupra functionarii sistemului nervos. Accesarea site-urilor pornografice induc trairi anormale centrate pe erotism. Masturbarea, drogurile, alcoolul, noptile albe, pornografia pot atrage tinerii din mediul evanghelic in cercul lor vicios. In prima faza aceste practici pot da impresia pasirii in plin paradis dupa care tinerii intra in criza. Societatea noastra induce sinuciderea. Negocierea cu pacatul nu ofera niciun avantaj. Singura solutie este: odata ce a luat decizia urmarii lui Hristos tanarul trebuie sa se tina de ea.

Concluzia serii: Cel mantuit cu adevarat calca pe urmele lui Hristos, este pasionat de lucrurile imapartiei ceresti, fapt pentru care nu recurge la sinucidere.