Eveniment la Librăria Universitaria

“Finez”

-Lasă pisica în pace n-o mai fugări atât.
-Dar vreau s-o finez.
-Dacă o fugăreşti nu va sta s-o mângâi. (După cum aţi intuit „finez” în dicţionarul copilului de trei ani şi jumătate înseamnă a o mângâia fin.)

Ca parizerul

După atâta alergătură era şi normal să-şi pornească sistemul de ventilaţie. Balansându-şi limba în sus şi-n jos, întins pe iarbă câinele se odihnea de urmărirea făcută. Privind la el copilul ce-i pricinuise zăduful făcu o remarcă demnă de notat:
- Se aseamănă cu parizerul, arătând spre limba bietului patruped.

Festivalul bucuriei de 1 Mai

Festivalul bucuriei te provoacă de 1 Mai la o închinare în mijlocul naturii. Startul la voie bună se va da dis de dimineaţa, adică la ora 10:00 şi va ţine până seara în jurul focului de tabără. De-ale gurii fiecare participant se va îngriji în dreptul său, asta dacă nu vrea tocmai atunci să ţină o zi de post. Cât despre hrana sufletului va fi distribuită gratuit de Viorel Iuga şi Tibi Bulzan. Câmpul disponibil pentru întrunirea bucuriei va fi între Hidişelul de Sus şi Mierlău (indiciu- cuvântul cort).

Colegiul Biblic Est European te invită să-i treci pragul

Înainte să vii înscrie-te la 0359 410 508 sau info@cbee.ro. Nu uita pe 14 mai 2010 poţi fi şi tu student pentru o zi.
Încercă şi tu!

Un gând despre Ionatan Piroşca

Participam la cursul de Perspective creştine asupra artelor când am auzit pentru prima dată de Ionatan Piroşca. Un poet remarcabil a cărui poezie rămâne inaccesibilă multora datorită înţelesului profund şi a simbolisticii aparte. Citeam sporadic, fugar aşa cum nu se cade versurile inserate pe blogul dumnealui. Mă gândeam că ar fi interesant să fi avut onoarea de a-i lua un interviu. Aflasem că starea sănătăţii e tot mai precară. Şi parcă cu ciudă pe mine însumi îmi spuneam, atât de târziu ţi-a venit gândul ăsta?. Dar un altul mai încrezător neştiind planurile divine, îmi rostea că poate voi mai prinde acea zi. Ca astăzi dând o geană peste ce mai scriu şi alţii am aflat de un mare adevăr, pe care aş fi preferat să nu-l ştiu. Moartea curmă orice posibilitate de a duce la capăt vorbele, discuţiile, gândurile nerostite. În 19 aprilie 2010, dată la care îmi aşteptam urările de “La mulţi ani”, cel mai mare poet al evanghelicilor era condus pe ultimul drum.

Despre viaţa poetului pe scurt vom afla azi după cum ne anunţă Teofil Stanciu într-o emisiune la a cărei realizare printre alţii şi-a adus şi el contribuţia. La ora 10:00, şi în reluare de la 17:00, RVE Oradea va transmite aceste gânduri despre Ionatan Piroşcă. Emisiunea poate fi ascultată şi live pe site-ul radioului.

De ce nu sunt înţeleşi homosexualii?

“Contra Curentului. Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă!” a apărut prin iniţiativa celor ce se ocupă de site-ul cu acelaşi nume dedicat persoanelor cu probleme în ce priveşte “identitatea sexuală”. Cartea este o compilaţie de mărturii a unor creştini, familişti, lucrători în slujba Celui de Sus, fără o orientare religioasă, retardaţi sau intelectuali aflaţi în groapa sodomiei. Printre vocile masculine răzbat doar două feminine care pledează pentru înţelegerea homosexualilor. Ambele sunt subiective dată fiind implicarea lor într-o relaţia de prietenie cu un gay. Poziţia celor de la Contra Curentului e trasată în linii generale pedalând pe principiul toleranţei.

Lipsa modelului masculin din casă a dus la o deformare a percepţiei copilului devenit matur nutrind înclinaţii sexuale dubioase. Justificarea comportamentului sodomist se ascunde în spatele paravanului: părinte abuziv, alcoolic, un mediu familial instabil, a unui abuz sexual suferit în fragedă pruncie. Întreb, că doar astfel lumea poate fi lămurită atunci când singură nu-şi găseşte un răspuns: Raportul dintre tată şi un băiat(propriul copil) este şi unul de natură sexuală ? «Dacă tata nu m-a iubit, m-am aruncat în braţele bărbatului care a făcut-o » sună explicaţia. A nu se nega abuzurile şi gravitatea lor din copilărie la cei în cauză, însă un act accidental, o anomalie diferă de unul deliberat. Cele peste 40 de mărturii aşezate conform indexului alfabetic cer înainte de o iertare pentru păcatele comise o primire şi acceptare a dragostei în varianta creată de Dumnezeu(adică creaţi a fi homosexuali). Pănă la urmă conform celor scrise de aceşti bărbaţi fiecare are o cruce de purtat, nimic anormal. Negarea propriei vinovăţii, date de consumul de pornografie, practicarea mastrubării şi dorinţa de a cunoaşte bărbaţi asemeni lor, iar dacă nu-i găsesc îi convertesc pe cei care le cad pradă, este o refulare a neînţelegerilor din familie.

Lupta cu ei înşişi pentru a scăpa de această boală pusă pe picior de egalitate cu sindromul Down sau cancerul este una fără izbândă. Ba bine că nu. Cineva spunea şi pe bună dreptate cu ce ne hrănim mintea ne va influenţa viaţa fundamental. Ispita poate fi învinsă atunci când nu cochetezi cu ea. Lupta fără izbândă e dată de bravarea celor mulţi. Dacă am putea birui singuri orice păcat intervenţia divină prin Hristos ar fi inutilă. « în lumina versetelor care condamnă homosexualitatea, întreaga mea existenţă, fiinţa mea, e păcătoşenie înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă Isus a rezolvat problema păcatului… », spunea unul din bărbaţii care-şi depun mărturia în paginile cărţii. Logic nu!? Pavele, unde eşti? A păcătui ca să ni se înmulţească harul? Potrivit lui nicidecum, pentru că aşa cum şi Ioan susţine: « Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui fiindcă e născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. » Dar atunci cum spunea un aşa zis născut din nou, aflat în perioada numeroaselor recidivări, diferenţa dintre curvie şi sodomie în perspectiva vechi testamentală nu există, în timp ce azi biserica aruncă cu pietre numai înspre homosexuali. Frapant la afirmaţiile în doi peri bazate pe versete scoase de ici colo menite a le justifica comportamentul celor care se mândresc cu provenienţa evanghelică este că tocmai ştiinţa îi îngâmfă.

Menţionam la început de căutarea identităţii sexuale, trebuie ea găsită? În cei priveşte pe evoluţionişti cu siguranţă da. Acceptarea că lumea este rodul creaţiei îţi dă libertatea să ştii cum stau lucrurile. Nu din perechea de bărbaţi a ieşit primul copil sau mai exact a luat fiinţă lumea de azi cu populaţia pe care o are, ci din relaţia unui bărbat cu o femeie. În accepţiunea lumii create, viziunea n-a fost o grădină cu lipsă de identitate sexuală, ci una precis stabilită. Nu parteneri multipli, ci unul de parte bărbătească şi unul de parte femeiască, nu un om şi un animal, ci ambii oameni.

Pledoaria de faţă s-a născut în urma unei neînţelegeri referitoare la răstălmăcirea Adevărului după bunul plac. Persistarea într-un păcat nu este un semn al cunoaşterii de Hristos. Schimbarea aşa cum se vrea este posibilă prin cunoaşterea Celui fără de păcat, nu una teoretică, ci practică.

Baraca – o insultă la adresa creştinătăţii

“Baraca” o carte controversată ce-şi strânge adepţi sau protestatari, deşi aceştia din urmă mai puţini la număr, incapabili să articuleze corect sau destul de tare de ce nu o aclamă. Oricum indiferent de partea cărei baricade ne aflăm “Baraca” adună vertiginos fonduri din vânzări clasând-o printre cele mai vândute cărţi din literatura creştină.

Cândva demult, subliniez demult, un anume Pavel, scria “va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Cu siguranţă acest citat păleşte în faţa versiunii reactualizate prezentate de Paul cel tânăr.

Până la urmă fiinţele umane sunt coroana creaţiunii lui Dumnezeu, fără noi cu cine s-ar mai lăuda. Şi dacă avem o poziţie atât de importantă de ce să nu ne tragem de şireturi. Hristos evident nu e homosexual în această perspectivă, dar foarte natural ar putea fi, şi o întreagă creştinătate l-ar adora. Dar nu e cazul, d-l Young nu ne loveşte atât de mortal, ci subtil printr-o abordare drăguţă, inedită a unui Isus în blugi incapabil să prindă un peşte sau să ţină un castron în mână. Evident, Doamne fereşte să fie vreo insultă la mijloc, ci doar o imagine plastică a umanităţii cristice. Mă întreb n-am putea canoniza anumite pasaje din Baraca? Hristosul cel care a trimis pe Petru să prindă peştele în gura căruia se afla banul pentru darea de la Templu, ar putea fi declarat incapabil? Dar cine ştie poate de aceea l-a trimis pe Pavel la pescuit sau poate că de fapt toţi peştii mării purtau cu ei în acea vreme câte o monedă.

Hristos spune despre sine nu “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, nu, nu, nu. Versiunea modernă este “eu sunt cea mai bună cale prin care orice om se poate relaţiona la tata sau Sarayu(cum e denumit Duhul Sfânt). Deci, dacă l-am aşeza pe Dumnezeu pe vârful unui munte, indiferent pe care parte ne-am căţăra tot sus am ajunge, dacă ţintim înspre acolo. Aşa că puteţi încerca şi alte metode de relaţionare la Dumnezeu, dar cea mai indicată după recomandarea preţioasă a tânărului Paul ar fi Isus. Nicidecum singura, ci doar cea mai bună.

Hristos nu este creştin, a bună seamă că nu, de fapt El mergea la sinagogă, nu la biserică. Bineînţeles biserica nici nu era pe vremea Lui, dar nu asta ni se spune. “Cei care mă iubesc vin din toate sistemele care există. Ei sunt budişti sau mormoni, baptişti sau musulmani, democraţi, republicani sau mulţi care nu votează nici cu unii nici cu ceilalţi, sau care nu merg regulat la biserică duminica şi nu fac parte din nicio organizaţie religioasă. … N-am nicio dorinţă să-i fac creştini, dar îmi doresc să le fiu alături în transformarea lor…” Există vreo conotaţie negativă în termenul creştin? Dacă da, să fie înlocuit termenul, şi să se transforme oamenii. Mă întreb după cine?

Poate după modelul lui Dumnezeu care “nu aşteaptă nimic de la tine”, fapt pentru care “nu-l vei dezamăgi niciodată.” Cred că acest Dumnezeu are unele probleme ce necesită o şedinţă de consiliere cât mai curând. Adică, dacă nimeni nu-L poate dezamăgi, pentru că El nu are nicio aşteptare de la omenire, atunci la ce bun răstignirea lui Hristos?

Dar la ce bun să ne batem capul până la urmă “oamenii cred în ceea ce cred”. Dumnezeu musteşte de atâta iubire încât el oferă locul cu verdeaţă şi tatălui alcoolic şi abuziv, şi criminalului în serie. De fapt, întreaga problemă a suferinţei ridicată la fileu este o iertare măturată sub preşul uitării bazată pe infinita dragoste divină.

Zeul iernii îşi face de cap cum doreşte, la fel cum incongruenţa limbajului e unul insesizabil la o citire absentă. Mack tatăl bântuit de Marea Tristeţe în urma pierderii ficei Missy răpită şi ucisă de un criminal în serie este descris astfel: “Subiectele lui preferate sunt Dumnezeu, Creaţia şi motivele pentru care oamenii cred ceea ce cred. Când discută despre acestea, privirea i se luminează, zâmbeşte într-un fel anume şi, dintr-o dată nu mai e obosit, parcă întinereşte şi abia dacă se mai poate stăpâni. În acelaşi timp Mack nu e foarte religios. Cu religia pare să aibă o relaţie amestecată cu ură, probabil acelaşi fel de relaţie are şi cu Dumnezeu, pe care-L suspectează că veşnic pune ceva la cale, imaginându-şi-L ca existând undeva foarte departe, străin de ce se întâmplă pe pământ.” Această contopire de preferinţe legate de subiectele ce ţin de Dumnezeu tratate cu extaz, cu un El tipic deismului care totuşi nu e absent că se implică, pusă în primele pagini denotă o oscilare puternică a definirii personajului.

Dumnezeu pe lângă ideea genială de a trimite bileţele în cutia poştală e şi unul ce după bunul plac sau stare a pacietului pe care-l tratează în staţiunea de 5 stele cu reţete culinare de-ţi lasă gura apă, se transformă când în femeie când în bărbat. Dar nu orice femeie, ci una de culoare. Acum poate că se încearcă explicarea apariţiei omului negru. Cine ştie? Just e că fiecare citeşte ce vrea şi înţelege ce poate. Mai grav e când normativul Scripturii îl punem sub cel al unei cărţii SF.

O metodă modernă de a-ţi ucide copilul. Şi până la urmă ai vreo vină?

Premiul Pulitzer acordat luni articolului intitulat “Fatal Distraction: Forgetting a Child in the Backseat of a Car Is a Horrifying Mistake. Is It a Crime?” scris de Gene Weingarten jurnalist la Washington Post îţi stârneşte reacţii dintre cele mai diverse, în speţă de revoltă. Cum se poate una ca asta? Cum să-ţi laşi copilul timp de 9 ore pe bancheta din spate a maşinii într-o zi caniculară şi să te duci la slujbă ca şi când ai fi trecut înainte pe la creşă să-l laşi în siguranţă? Şi totuşi cazul nu e singular. America înregistrează anual între 15-25 de cazuri similare.
O lume modernă avidă după îndeplinirea sarcinilor de serviciu în vederea asigurării unui trai decent pentru propria familie invită îngerul morţii de bună voie să le treacă pragul.

Întrebarea lansată de autorul articolului este una pertinentă, până la urmă tatăl acela iubitor trebuie închis pentru crima comisă? Ar putea închisoarea să-i şteargă memoria faptei? A nu se înţelege că am încuraja uciderea copiilor, dar ce ai face dacă ar trebui să dai un verdict acestui caz? Poate însă că evenimentul va fi la fel de uşor de şters din memoria părintelui neglijent, de aceeaşi boală fatală (amnezia de moment) care a adus producerea lui. Stresul la care părinţii sunt supuşi este un alt motiv invocat în apărarea acuzaţilor.

Dar ce faci cu următorul răspuns “Fetiţa şi-a smuls tot părul din cap înainte să moară”, primit la întrebarea: “Care a fost cea mai groaznică poveste auzită în calitate de preşedintă a unei organizaţii ce se ocupă de părinţii ce şi-au ucis accidental copiii.”

Cine n-are păcat însă e liber să arunce cu pietre. Îmi aduc aminte cum în urmă cu vreo 6-7 ani, dacă perioada e mai lungă sau mai scursă fie-mi iertată amnezia un coleg de slujbă îmi spunea cum îşi uitase copilul la grădiniţă. Îl primise livrat la domiciliu de d-na educatoare după ce programul de grădi se terminase de câteva ore. Bineînţeles că l-am catalogat aşa cum merita pentru lipsa lui de grijă. N-a trecut mult timp că după o perioadă mai lungă de stat acasă, a fiului cel mare, pe motiv de boală am căzut şi eu în acelaşi păcat. Doar că de data asta s-a sesizat familia care a văzut că nu mai ajungem acasă. Era doar ora 17:00 si ceva. Programul fiind până la 16:00. În toată grădiniţa era doar el şi doamna îngrijitoare. E adevărat că diferenţa între cazuri e enormă, şi după incidentul petrecut vigilenţa s-a ridicat la cote maxime, dar cum am ajuns într-o asemenea stare de ignoranţă pentru propriii noştri copii?

Gene Weingarten a mai câştigat şi în 2008 un Pulitzer tot pe seama indiferenţei sau ignoranţei americanilor prin plasarea într-o staţie de metrou din Washington a marelui violonist american Joshua Bell. Ironia a fost că pe stradă marele artist a câştigat o sumă derizorie de 32 de dolari în timp ce la concertele lui locurile bune costă 100 de dolari.

Recital de muzica clasica

Capela Universitatii Emanuel din Oradea va gazdui astazi, 14 aprilie, de la ora 18:00 un recital de muzica clasica. Lucrarile d-nei Rethi Brigitta Eva vor fi interpretate de Cvartetul de coarde “Varadinum”, Trioul de Coarde “Venczel Pichl”, Grupul vocal “Cromatic”, şi o serie de solişti, printre care: Annamaria Bulzan, Olah Boglarka, Adela Bucălaie, Horaţiu Miron, Laura Ţenţ, Diana Rad, Garai Zsolt.
(sursa:http://www.crisana.ro/stiri/cultural-5/agenda-culturala-92647.html)