Soarele a rămas în beznă

- E întuneric, remarcă Elias privind pe geamul camerei. Dar de ce e soare afară dacă luna n-a ieşit încă? mă întreabă nedumerit.
- Ală nu e soare, iubitule, ci reflexia în geam a aplicei de pe tavan.
- Vezi e soarele afară, deşi e întuneric, îmi repetă foarte absorbit de descoperirea sa şi de presupusa mea imensă lipsă de corectitudine.
- Dacă te uiţi atent îţi vei da seama că cel pe care-l numeşti soare este identic cu becul de pe tavan, îi repet deznădăjduită. Oricum, el ştie una şi bună aşa că n-ai ce-i face în noaptea asta soarele va rămâne în beznă.

De ce ţi-e frică nu scapi

Soţia: Ar trebui să ne luăm un câine. Iar am văzut un şobolan traversând curtea. Cred că e acelaşi de ieri. Are treabă exact la aceeaşi oră parcă în fiecare seară.
Soţul: Nu ştiu ce să zic, eu nu l-am văzut. Cum de îţi apare doar ţie?
Soţia: Vrei să spui că nu mă crezi!!!
Soţul: Nu, nu despre asta e vorba, ci dacă să avem sau nu un câine.
Soţia: Eu sunt pentru.
Soţul: Normal, că ţie nu ţi-e frică de ei. Dar pe mine m-au muşcat de mai multe ori nişte corcituri când eram mic.
Soţia: Ştiu mi-ai mai spus, dar e cu totul altceva când îl creşti de mic, şi apoi se va putea juca şi ăsta mic cu el prin curte când va mai creşte.
Soţul: Bine, dar să fie mascul. Nu vreau pepinieră de câini. Şi nici să nu mănânce mult că n-avem cu ce-l creşte.
Soţia: Tanti Maia are de dat un câine şoricar. Ăsta e destul de pitic şi e bun la prins şobolani.
Soţul: Păi atunci, să i-l ceri.

Puiul a crescut şi avea vreo şapte luni când vestea că au căţeluşi a lovit ca o bombă.

Soţia: Cum se poate una ca asta. Doar e mascul şi încă e pui. Nu se poate să avem de la el pui!!
Soţul: Nu de la el, ci de la o ea.
Soţia: Păi chiar şi atunci e imposibil ca el să fie tată.
Soţul: Am observat că de mai bine de o săptămână dă târcoale coteţului părăsit din curtea pe care n-o mai folosim o căţea cu burtă mare. Ieri seară am auzit zgomote mai ciudate. Cred că a făcut pui.
Soţia: Mi-a mai venit inima la loc. Şi câţi a făcut?
Soţul: Nu ştiu. N-am îndrăznit să o deranjez.
Soţia: Merg să mă uit dacă mama lor e plecată. Deschide portiţa ce duce la curtea cu pricina şi se apropie de coteţ. Linişte deplină. Entuziasmată strigă: Îi zăresc. Sunt… stai să-i număr. Unu, doi…cinci. Izbucneşte în râs. Auzi dragă cum era cu vechea zicală: “De ce ţi-e frică nu scapi.”? Îţi dai seamă că vor poposi aici cel puţin până vor fi în stare să se descurce singuri?

Gând de copil

În dorinţa de a petrece câteva zile pe culmile unui munte şi datorită lipsei unui timp prielnic care să facă posibilă escapada s-a ajuns la următoarea concluzie:
- Tată, tot ce trebuie să facem este să stoarcem nişte nori.
- Adică, cum?
- Păi, dacă ar fi stoarsă toată ploaia din ei, ar putea veni soarele, continuă David satisfăcut de soluţia găsită.
- Dar, tu crezi că norii sunt nişte bureţi care absorb apa?
- Dar, cum altfel?

Întrebări fără răspuns

A început să plouă destul de tare. Vântul scutura plopii din jurul casei. Deodată s-a auzit un zgomot puternic. Cerul întunecat de abinelea în ora târzie a serii a fost brăzdat de o dâră de lumină. Elias se lipi de mine privindu-mă întrebător.
- Nu-ţi fie frică. Mama e aici cu tine… şi ştii că şi Dumnezeu e.
După o clipă de tăcere în care încuviinţă mulţumit de avantajul de a avea două persoane de partea sa, rosti destul de revoltat:
- De ce a făcut Dumnezeu tuna aşa de tare. Să-i spui să-l facă mai încet!
- Nu ştiu iubitule, de ce a făcut Dumnezeu tunetul atât de tare. Uneori se aude mai încet, atunci când e mai departe. Dar de ce nu-L întrebi tu?
- De ce a pus şi un bec pe cer?
- Nu e bec, e o lumină numită fulger. Mult diferită de lumina becului nostru. Nu ştiu de ce a decis Dumnezeu să le facă să apară deodată. Poate îl vom întreba împreună când vom ajunge în cer.

În toiul pregătirilor

Cum ar putea fi Crăciun fără cozonac, cornuleţe, friptură, cârnaţi de casă, tocană, sarmale, ruladă de carne, ţuică, tobă, vin, şniţele şi alte asemenea bunătăţi culinare? În toiul pregătirilor mi-am găsit mai multe cunoştinţe pe care am avut bucuria de a le vizita în cea mai aglomerată zi a anului, ajunul Crăciunului. Cât curaj pe mine!

Primirile au fost mai mult decât tradiţional româneşti, aşa încât burta mi-ar fi putut intra într-o perioadă de hibernare pentru cel puţin o săptămână dacă dădeam curs meniului bogat. Oricât de apetisante sunt îmbucăturile fără o primenire a casei nu intră sărbătoarea în ea. Perdele, geamuri, covoare, mobilier toate sunt analizate şi împrospătate în ton cu evenimentul. După o asemenea toaletare mă întreb cine mai are strop de energie pentru o vizită la biserică? S-avem pardon. O absenţă în programul supraaglomerat al sărbătorii nici nu se mai simte.

E Crăciun! Începe perindarea la biserică. Îmbulzeală. Dacă n-ai cunoaşte euforia momentului ai putea cădea în plasa unei posibile treziri spirituale. La terminarea serviciului de dimineaţă în care ţinuta vestimentară a enoriaşilor comunică mai mult decât predica pastorului, epuizat te aşezi la masa copioasă pregătită în ajun. Trebuie să mănânci din toate măcar un pic, că doar nu se cade o irosire a efortului bucătarului casei. Ziua se încheie în atmosferă de pioasă reverenţă. La cât s-a înfulecat, ce sărbătoream de fapt? Deşi e perioadă de vacanţă pentru elevi, studenţi şi profesori, şi parţial pentru angajaţi şi angajatori, sărbătorile de iarnă sunt o sursă de epuizare şi nicidecum de relaxare.

Cum ar fi dacă în locul festinului culinar amintit la început am avea pe masă supă de cartofi şi pilaf de orez? N-ar mai fi Crăciun? Şi dacă în locul curăţeniei imaculate am avea geamuri nespălate şi praf pe mobilă, atunci n-ar mai fi sărbătoare? Sau credem oare că excesul de pregătiri echivalează cu darurile aduse de magi sărbătoritului? Şi dacă da, i-am păstrat şi Lui un loc la masă?

Aveţi un pătuţ de copii cu saltea de paie?

- Dragul meu trebuie să mergem urgent la cumpărături.
- Tocmai ne-am întors de la magazin. Ai uitat să iei ceva?
- Peste 8 luni se naşte primul nostru copil. Ce, ai amnezie? Cum mai poţi să întrebi ce am uitat?
- Cum aş putea să uit, ştii bine cât de mult îmi doresc un copil.
- Întocmai. E nevoie de pregătire temeinică, nu putem aştepta până după ce se va naşte. Deci mai stai pe gânduri?
- Draga mea, nu crezi că am putea totuşi aştepta încă un pic, să ştim ce va fi?
- După cum mă simt şi ne dorim, cu siguranţă va fi băiat.
- Şi totuşi, dacă va fi fetiţă. Culorile la hăinuţe diferă, şi nu numai.
- Dar scutecele sunt la fel.
- Bine, putem merge mâine? Acum sunt prea obosit.
- Dacă acum te porţi atât de indiferent, cum să cred că va fi altfel atunci când se va naşte?
- Nu crezi că exagerezi? 8 luni, e un timp destul de lung.
- Dar camera când o vom aranja? Trebuie să găsim o firmă pentru a realiza un decor potrivit. Perdeluţele, mobilierul, lenjeria de pat, desenele de pe pereţi, toate trebuie să se asorteze.
- Îţi scapă un singur aspect din întregul spectru problematic.
- Ce anume? Mă gândesc la fiecare detaliu de când am făcut testul de sarcină: unde vom pune pătuţul, cum va arăta camera, chiar şi cum va arăta Lucas. Va avea ochii tăi şi gropiţe în obraji ca bunica.
- Draga mea, oricât de mult ne dorim noi un băiat, siguri vom fi doar după ce se va naşte.
- Să fii atât de nepăsător faţă de unicul tău copil! Nu pot să cred!!! Merg singură la cumpărături dacă refuzi să mă însoţeşti.
- Am să vin şi eu dacă simţi că problema arde atât de mult încât nu suportă amânare.
În intervalul celor 8 luni a fost decorată camera de cel puţin 10 ori până când mama s-a hotărât că e perfectă. S-a cumpărat un arsenal de hăinuţe asortate de la scutec până la căciuliţe şi ciorapi. În baia destul de încăpătoare a fost inserat un sector special pentru cel aşteptat. Mama avidă după informaţiile cu privire la creşterea copilului şi-a încropit o mini bibliotecă. Vizitele lunare la medicul ginecolog au devenit ritualuri aşteptate cu fervoare de ambii părinţi preocupaţi de sănătatea fătului.

- Maria, ţie cum de ţi-a scăpat din vedere pregătirea detaliată a naşterii Pruncului Sfânt?

Urare de Craciun

Lumina ce a coborat in lume sa va insoteasca si prin ea sa fiti insotitori
pentru cei de langa voi.

In asteptarea Craciunului

Invidia şi bârfa fac casă bună. Dar cui ajută locuirea cu ele?

- Ai văzut-o cum a venit îmbrăcată?
- Ba bine că nu. Eu şi toată lumea din biserică. Dar ce să faci fiecare se exprimă în exterior după cum arată în interior.
- Asta chiar e prea de tot. Chiar nu vreau să ştiu ce se ascunde sub fusta ei. Dar la cât de scurtă e şi cum i s-a mai ridicat acum când a păşit pe platforma din faţa amvonului, s-ar putea să aflăm.
- Oricum una din „calităţile” ei, dacă le-aş putea numi astfel e dorinţa de a fi în centrul atenţiei.
- Cu siguranţă reuşeşte, ţinând cont de vestimentaţia ei şi de debitul verbal.
…
- De săptămâna viitoare nu o vom mai vedea.
- Prin ce minune se va întâmpla acest lucru că eu nu ştiam?
- Am auzit că pleacă la o şcoală în capitală. Mi-a zis o colegă de-a ei de clasă.
- Şi cu acea chemare specială din partea lui Dumnezeu de a veni aici cum rămâne? Sau poate că a fost o eroare de regizare din partea divinităţii?
- Nu e singura în situaţia asta de parcă n-ai şti. Şi apoi oricum mă mir că a rezistat atâta având în vedere că mediul acesta era în antiteză cu potenţialul ei.
- Îţi mai aduci aminte când la un proiect a ţinut morţiş să-i ia un interviu lui Băsescu?
- Acum va avea toate şansele să-l streseze fiind în Bucureşti.
…
- Hai să-ţi arăt ceva interesant.
- Ce anume?
- Un promo la o emisiune.
- Nu-mi vine să cred. A obţinut un post la o televiziune în Bucureşti, … deja!!! De abia a plecat şi nici măcar n-are studii în domeniu. Ce baftă pe capul ei.
- Dacă ştii cum să te învârţi!
- Aş vrea şi eu să-i ştiu secretul reuşitei. Am văzut zilele trecute că îi apăruse blogul în topul celor mai vizitate. Măcar dacă ar scrie ceva genial, dar citeam tocmai o banalitate de articol în care amintea cum a fost prinsă călătorind cu un mijloc de transport în comun neavând bilet. Apoi cum să scrii aşa ceva mai ales dacă te declari sus şi tare că eşti creştină.
- Orice ai zice, ea are emisiunea ei, e în centrul atenţiei şi pune în aplicare ceea ce tu n-ai reuşit să înveţi timp de trei ani.
- Ştii ceva, mai bine schimbăm subiectul. Devine deprimant şi chiar enervant.
…
Au trecut alte săptămâni, luni în care fiecare şi-a văzut de viaţa proprie până … azi. Vestea că cea pe care o consideram favorizată de împrejurările vieţii are cancer m-a lovit ca o măciucă. Lacrimi de nestăvilit mi-au umplut faţa. A mă ruga pentru vindecarea ei e prea mult. „Doamne, cât de bine mă cunoşti. Cât de mult regret acum starea mea de invidie, momentele în care preferam bârfa în locul unei atitudini corecte aşa cum Tu ai fi dorit. Falsitatea afişată în faţa celorlalţi dispare atunci când Tu priveşti înspre mine. Ni s-a cerut să ne rugăm pentru ca Tu să fii cu medicii atunci când o vor opera, să fii cu ea în aceste momente grele. De ce Doamne tot în acest moment trebuie să ajungem? Am mai crezut în vindecare miraculoasă şi acea fiinţă a murit. Iartă-mă Doamne nu pentru că Tu n-ai putea face o minune, ci pentru lipsa mea de credinţă. Iartă-mă pentru egoismul meu meschin care chiar şi în acest ceas de încercare îşi caută doar foloasele lui. Doamne, ai milă de mine şi îndură-te şi de ea.”

Ce ne aduce Moş Nicolae?

Pregătiţi sau nu, duminica lui Nicolae ne va găsi la urne. Ce vom primi în cizmuliţele lustruite de sub geam când ne vom întoarce acasă de la vot, se întreabă retoric tot românul? Decoraţii restanţă din 2008 pentru a putea retrăi mineriadele, mănuşi de box sau cască de protecţie cu amprenta pugilistului Traian? Depinde de cât de bine suntem pregătiţi să trăim sau să omagiem.

A trăi bine a devenit un deziderat pentru românul de rând, trecut de vârsta fertilă şi uitat de copiii plecaţi peste hotare într-un sanatoriu de bătrâni. “Alegeţi bine” este îndemnul subliminal al mass-mediei în aceste zile, fie de dragul candidatului, partidului sau de dragul ultimilor ani trăiţi pe pământ. Prezicerile mayaşilor conform cărora anul 2012 va fi punctul terminus al Terrei s-ar putea adeveri. Aşa că alesul anului ne-ar putea conduce până la sfârşitul lumii fără a ajunge la terminarea mandatului. Potrivit ecranizării filmului “2012” poate că cel mai bun preşedinte ar fi un marinar, însă Scriptura nu prevede la “venirea vremii”o nouă scufundare a Pământului în ape asemenea zilelor lui Noe.

“Învingem împreună” doar atunci când ne descotorosim de praful în ochi aruncat de mogulismele traianiste. Însă ce amestec au creştinii în ciorba politică? Creştini declaraţi, are România undeva peste 80% din populaţia ţării. Acum poate mai mult decât oricând, creştini uniţi-vă nu în răbufneli verbale, ci în rugăciuni. Nimic nu poate schimba mai mult soarta ţării decât genunchiul plecat şi o inimă plăcută lui Dumnezeu. În urmă cu 20 de ani românii strigau după îndurarea lui Dumnezeu, fără a le păsa de tirul gloanţelor. Astăzi după baia de sânge de atunci, ne-am culcat pe lauri? Datoria creştinilor încriptată în slova Legii este de a susţine în rugăciune conducătorii statului şi a trăi într-o stare de veghe deoarece “nu ştim când va veni vremea aceea”(cu referire la sfârşitul lumii).

Dar ne mai poate ajuta acum în mijlocul cuptorului o rugăciune guturală adresată lui Dumnezeu? Sau vom vedea noi cum va fi la vot, iar în final vom decreta ca nişte farisei: “asta a fost voia Domnului”!