Confuzia limbii straine, insuficient cunoscute

O limba straina poate conduce la mari confuzii atunci cand este exersata intr-o conversatie dintre doua persoane, in care una o bajbaie, iar cealalta o vorbeste fluent. Iata intamplarea:

O albina, care se dovedeste a fi viespe, insa de la distanta admirata putea usor sa conduca in eroare pe oricine, in speta pe povestitor, s-a deplasat de pe spatarul unei canapele pe umarul interlocutorului meu. Vadit preocupata de soarta sa, l-am avertizat cu o engleza de balta astfel:
- You have a bin! acum in mintea mea au inceput sa curga traducerile, una ce glasuia mai tare era, oare m-a inteles deoarece termenul ce tocmai imi zburase din gura este folosit cu inteles de folder intr-un program de editare video.

Ma priveste mirat, cu un zambet afisat pe toata fata, si ma intreaba:
- What?
Cum insecta inainta vertiginos inspre gatul sau, am utilizat cea mai des intalnita formula “lingvistica” comuna tuturor limbilor necunoscute, aratarea cu degetul. Instantaneu capul i-a zburat inspre umarul indicat si reactia a fost una de consternare, urmata de o aparare muribunda, ca in final sa-si revina cu acelasi zambet larg de multumire.

Explicatiile au fost urmate de rafale de ras, in care am aflat termenul corect pentru albina, adica “bee”, doar ca respectiva, era viespe.

Oboseala face fite

(Steve Breen/editorial cartooning, 2009, Premiul Pulitzer)

Dupa cursul de leadership, care este unul util de altfel, insa in asa frumusete de vreme imbietoare la delectare si in pragul vacantei ce va sa vina dupa o teribila plictisitoare sesiune, s-ar putea sa fie justificat urmatorul comportament.
Deci cum aminteam tocmai s-a incheiat prima sesiune de cursuri dintr-una din zilele acestei saptamani in care 14 studenti se lupta sa scoata liderul din ei, si ne indreptam spre binecuvantata pauza de 30 de minute.

Nevoia evidentierii liderului s-a concretizat in ce ma priveste in necesitatea revigorarii trupului printr-o binecuvantare numita de unii pacat, compusa din cinci litere magice: Cafea. Aparatul ce exercita magia merge cu binecunoscutele si lipsitele, (atunci cand ai nevoie) fise. M-am indreptat cu pasi grabiti spre sala in care stau stivuite cartile scolii in speranta ca fisele salvatoare ma vor astepta. Erau acolo in cutia de plastic. Acum pentru a le scoate era nevoie de o incantatie politicoasa: Aveti fise? Numai ca in acea dimineata fatidica, intrebarea a sunat un pic altfel, Aveti fite?

Rasul si uimirea au fost deopotriva invocate, iar raspunsul plin de indulgenta n-a intarziat sa apara: Avem si fite si fise!! Acum pentru necunoscatori, persoana lezata este doar sotia directorului scolii in care mai am de ispasit cel putin un an si cu restul din acesta.

Elefantul Horton

Lumea unui fir de praf este salvata de la distrugere de elefantul Horton. Pentru el fiecare persoana este importanta. Declarat nebun pentru credinta sa, ce contravine afirmatiei cangurului potrivit caruia doar daca simti, vezi, auzi ceva atunci poti spune ca exista, Horton este hotarat sa-i ajute pe locuitorii firului de praf. Totul se bazeaza pe o credinta oarba. Horton nu-i vede, doar ii aude, locuitorii din Whoville, il vor auzi, dar nu stiu unde si cum arata elefantul salvator. O lectie adevarata de credinta veritabila, pentru noi in calitate de locuitori ai firului de praf numit Pamant, care este infinit de mic in comparatie cu intreg universul. Inafara spatiului nostru finit exista Ceva ce ne salveaza, Ceva ce are grija de Pamanatul nostru. Depindem in totalitate de mila Lui, asa cum locuitorii din Whoville, daca n-ar fi fost gasiti de Horton ar fi sfarsit intr-un mod tragic. Horton le ofera protectia fara a primi nimic in schimb, decat recunostinta verbala a celor salvati. Singura cale de comunicare intre cele doua lumi era cea orala, la fel cum interactiunea dintre om si Dumnezeu se afla in dialogul numit rugaciune.

LUPTA ÎMPOTRIVA STĂPÂNIRILOR ŞI DOMNIILOR VĂZDUHULUI

INTRODUCERE

Lupta creştinului nu este dusă împotriva “cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”, afirma Pavel în Epistola sa către Efeseni. Creştinul este confruntat cu o luptă invizibilă ochiului uman. El nu este chemat să se lupte împotriva fratelui său de credinţă sau a aproapelui său, deşi de cele mai multe ori apar conflicte ce nu-şi găsesc locul în conduita adevăratului creştin. Urmaşul lui Hristos este chemat să ţină piept uneltirilor celui rău care nu este doar unul singur, ci o întreagă armată cu diferite denumiri, ranguri de autoritate, şi care sunt divizate în mai multe grupări.

Lupta de care Pavel vorbeşte este una asemănătoare unui război uman, în care ostaşul are nevoie de o armură potrivită pentru a face faţă atacurilor inamice. Însă în cadrul luptei spirituale armele omeneşti nu ajută cu nimic, în această bătălie este nevoie de o înarmare cu adevărurile scripturale, cu o râvnă pentru Evanghelie, cu o viaţă trăită în neprihănire, având o credinţă autentică.
Dar în ce context scrie Pavel această epistolă? Are valoare de adevăr conţinutul epistolei în vremurile în care trăim sau învăţătura primită din această scriere este depăşită pentru noi azi? O dată cu venirea lui Hristos în lume şi cu împlinirea lucrării Sale, mai suntem noi încă confruntaţi cu duhurile văzduhului? Nu a dus El bătălia aceasta şi în locul nostru, înviingându-i odată pentru totdeauna?

În acest sens, vom încerca să înţelegem actualitatea textului din Efeseni 6:10-20 în lumina învăţăturii lăsate de Hristos şi întărită în scrierile lui Pavel. Să vedem dacă duhurile de care Pavel vorbeşte sunt într-adevăr reale, să putem face diferenţa dintre stăpânirile întunericului şi cele pământeşti, să ştim care este echipamentul potrivit pentru a le învinge, printr-o conştientizare că fără de armura lui Dumnezeu suntem vulnerabili şi putem fi învinşi uşor.

I. DOMNIILE ŞI STĂPÂNIRILE ÎNTUNERICULUI

Privind la lucrarea lui Hristos pe pământ putem observa o continuă luptă cu forţele întunericului. Imediat ce este botezat, Hristos este “ispitit de diavolul” (Matei 4:1). Să înţelegem că doar în momentul consacrării omului în braţul lui Dumnezeu, el trece prin inspitire? Omul din momentul intrării în lume este corupt de păcat. Hristos afirma despre cei care nu-L iubesc nici pe El, nici pe Dumnezeu, că au ca “tată pe diavol” (Ioan 8:44)

Dar pot exista şi în viaţa creştinului momente în care să asculte de glasul celui rău? Potrivit cuvintelor amintite de Hristos, omul care ascultă de diavol nu este din Dumnezeu, însă ne amintim de cei doi ucenici care au umblat cu El timp de trei ani, şi confruntaţi cu o opoziţie umană întâmpinată în Samaria cer o pedeapsă radicală. Cererea lui Iacov şi Ioan de a trimite foc din cer, nu este deloc originală pentru că nu au conceput-o ei, ci duhul de care erau mânaţi. Mai târziu Ioan va scrie un îndemn pentru creştini: “să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile … căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi”.(1 Ioan 4:1)

Hristos adaugă o abordare radicală şi anume aceea de a avea frică de “Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă”. (Matei 10:28) Interesant este faptul că în vremea lui Hristos erau o mulţime de oameni posedaţi pe străzile locurilor vizitate de El. Oameni care erau posedaţi de un duh sau de legiuni întregi, în acest sens ne amintim de cel găsit de Hristos în ţinutul Gadarenilor din care scoate duhul numit “Legiune” şi-l trimite în cireada de porci. Iar exemplele de acest gen pot continua pentru că Isus Hristos s-a implicat în exorcizarea celor posedaţi destul de mult în timpul vieţii sale. Dar de unde această robie sub imperiul duhurilor văzdului? Cum de azi nu îi vedem atât de evident aşa cum cei în vremea lui Hristos îi observau? Explicaţia o reprezintă închinările la tot felul de zeităţi, invocarea duhurilor, chemarea morţilor.

Revenind la scrierea lui Pavel, şi la momentul scrierii sale aflăm că Efesul era capitala întregii provincii Asia. Avea aproximativ 300.000 de locuitori, fiind un centru comercial important datorită portului. Efesul era şi un centru religios important datorită Templului zeiţei Artemis (lat. Diana), care era considerat una din cele şapte minuni ale lumii antice. Pentru populaţia păgână, religia şi ocultismul conlucrau împreună.
Păgânismul acesta a răzbit până chiar şi în zilele noastre, când există vrăjitori, ghicitori, cititori în stele, chemători ai duhurilor şi ai spiritelor morţilor. Duhurile întunericului am putea spune au fost lăsate să se dezlănţuie la cote maxime din momentul prinderii lui Hristos şi până la înviere. Legiunile de îngeri au fost împiedicate să intervină (Matei 26:53 şi Luca 22:53).

Totuşi, diavolul a fost limitat de către Dumnezeu. Să privim la exemplul lui Iov care ajunge pe mâna Satanei, însă de fiecare dată Dumnezeu îi pune piedici diavolului. Prima oară nu-l lasă să se atingă de trupul lui Iov (Iov 1:12), iar a doua oară îl avertizează să-i cruţe viaţa (Iov 2:6). Tot în acest sens al limitării intervine şi opţiunea individului care poate alege între stăpâni. Dar cum a ajuns să stăpânească cel rău pe pământ? Căderea lui Lucifer a rezultat prin faptul că s-a îngâmfat şi a dorit să-şi oprească slava care i se cuvine doar lui Dumnezeu. (Isaia 14:12-15) Lui i s-au alăturat şi alţi îngeri care fie au căzut împreună cu el, fie mai târziu, de aceea îl avem pe diavol şi pe îngerii săi. Astfel putem înţelege de unde apar căpeteniile, domniile, stăpânirile întunericului şi duhurile răutăţii.

La învierea lui Hristos din morţi El a fost pus să şadă la dreapata lui Dumnezeu “mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie, de orice nume, care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor”. (Efeseni 1:21) Cu referire la creaţia fiinţelor cereşti găsim scris în Scriptură că: “prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El”.

Trebuie să facem o distincţie clară dintre stăpânirile pământeşti şi cele cereşti. Lumea noastră funcţionează după o anumită orânduire, după o lege scrisă, indiferent dacă e bună sau nu, însă fără de ea ar domni haosul. Pavel ne îndeamnă astfel:”oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu”. (Romani 13:1) Guvernele ţărilor, cei care impun taxe şi dări cetăţenilor nu sunt întruchiparea forţelor văzduhului, chiar dacă uneori îi percepem astfel, şi atitudinea sau comportamentul lor denotă o neascultare faţă de Dumnezeu.

II. ARMURA LUI DUMNEZEU

Îndemnul lansat de Pavel pentru creştini este de a se întări în Domnul şi în puterea Lui. În acest sens fiecare creştin are nevoie de armura Lui. Bătălia este una individuală, nu colectivă. Fiecare creştin este responsabil pentru propria echipare. Cum a ajuns Pavel să facă o parelelă între armura luptătorilor şi cea spirituală ar fi lesne de înţeles când ne uităm la faptul că Pavel scria Epistola către Efeseni în timpul detenţiei sale. El putea să vadă echipamentul de pază al romanilor, şi astfel a lăsat o descriere vizuală a armurii spirituale fiind mai uşor de înţeles lumii din zilele lui.

În pasajul studiat este menţionată de două ori necesitatea echipării: o dată pentru a “ţine piept uneltirilor diavolului” şi o dată pentru a se” împotrivi în ziua cea rea şi a rămâne în picioare după ce ceţi fi biruit totul”. Concluzia pe care o putem desprinde din această repetare este că echiparea nu este doar una de moment, care o îmbrăca o persoană doar când merge la război, iar pe timp de pace n-are trebuinţă de ea. Dimpotrivă repetiţia ne dă de înţeles că o dată îmbrăcată armura lui Dumnezeu nu ne mai despărţim de ea. Secretul reuşitei în viaţa de credinţă depinde de purtarea armurii fără întrerupere.

Primul element menţionat în această descriere a echipamentului de luptă spirituală este centura, brâul care încinge mijlocul şi care trebuie să fie adevărul. Centura soldatului era confecţionată de obicei din piele, şi avea rolul de a strânge tunica şi de a ţine sabia. Îi oferea un sentiment al puterii ascunse şi al încrederii. Adevărul la care se referă Pavel este în sensul de sinceritate, integritate care poate fi doar în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a lui Hristos care spune despre sine că este Adevărul.

A doua piesă din echipament este platoşa neprihănirii, dată de o relaţionare dreaptă cu Dumnezeu. A fi îmbrăcat cu o dreptate care este a lui Dumnezeu nu a credinciosului este mijlocul esenţial de apărare împotriva atacurilor celui rău. Cultivarea adevărului este calea pe care putem învinge înşelăciunile diavolului, iar cultivarea dreptăţii este cale pe care putem rezista ispitelor lui. Încălţămintea ostaşului creştin este râvna Evangheliei. Traducerea cuvântului râvnă este zel, pregătire, fermitate. Râvna este mărturia creştinului prin care poate întoarce pe alţii la credinţă.

Martorul trebuie să fie gata în orice moment să spună şi altora despre Vestea Bună. Scutul menţionat de Pavel era confecţionat din două straturi de lemn încleite şi acoperite în primul rând cu pânză de in apoi cu piele; sus şi jos el era strâns cu două centuri metalice. Era conceput astfel pentru a stinge proiectilele incendiare periculoase care se foloseaua atunci, mai ales săgeţile înmuiate în smoală, care erau mai apoi aprinse şi trase. Săgeţile celui rău includ acuzaţiile sale mincinoase, care ne aprind conştiinţa, ne pot stârni la reacţii nechibzuite care de fapt pot fi bazate pe o falsă învinuire. Scutul care poate stinge aceste săgeţi este cel al credinţei.

Credinţa este rezumată de Pavel astfel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit şi S-a dat pe Sine însuş pentru mine”. (Galateni 2:20)
Coiful mântuirii este a cincea piesă din armura lui Dumnezeu. Coiful ostaşului roman era realizat dintr-un metal rezistent, precum bronzul sau fierul. El putea fi decorat frumos, dar oferea şi protecţie. Însă piesa de rezistenţă, de atac dar şi de apărare este sabia dată de Cuvântul lui Dumnezeu. El este “mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri”. Deci cele şase piese ce alcătuiesc armura lui Dumnezeu, menţionate de Pavel sunt: centura adevărului, platoşa neprihănirii, încălţămintea Evangheliei, scutul credinţei, coiful mântuirii şi sabia Duhului.

Datoria credinciosului este de a se folosi de toate cele şase piese, omiterea unui element îl poate face vulnerabil în faţa atacurilor celui rău. Dar la aceste elemente esenţiale se adaugă rugăciunea. O activitate constantă în orice vreme şi loc, de mijlocire pentru sfinţi, pentru Pavel, şi pentru ei înşişi. Scrisoarea aceasta a lui Pavel a ajuns la Efes prin Tihic care le-a adus la cunoştinţă starea în care se afla el în momentul scrierii, dar şi la noi astăzi când trăim într-o eră postmodernă, la aproape 2000 de ani de la redactarea epistolei.

CONCLUZII

După cum am putut vedea studiul pasajului din Epistola lui Pavel către Efeseni 6:10-20 ne-a atenţionat cu privire la stăpânirile şi domniile văduhului care pândesc sufletele oamenilor, dar ne-a descris şi reţeta prin care cei credincioşi pot ţine piept acestor atacuri.

Pentru a putea forma o concluzie obiectivă am studiat pasajul amintit prin observarea repetiţiilor, a imperativelor, a verbelor ce indică nevoia de acţiune, am observat cadrul în care a fost scrisă întreaga epistolă, momentul şi cadrul religios al vremii la care Pavel face referire. De asemenea am analizat şi alte texte care au legătură cu pasajul studiat, pentru a obţine o viziune de ansamblu şi cât mai clară a perspectivei pe care a avut-o autorul la vremea scrierii. Am putut observa autenticitatea textului, cât şi acurateţea comunicării lui chiar şi pentru zilele noastre.

Indiferent de vreme cel ancorat în Dumnezeu trebuie să fie echipat cu toată armătura lui Dumnezeu care-i stă la dispoziţie. Singura opţiune ce-i asigură rezistenţa în lupta cu puterile întunericului este echipamentul oferit de Dumnezeu şi de siguranţa că nicio încercare care ne ajunge nu este peste puterile umane. Hristos a biruit ispita diavolului, El a ieşit învingător din moarte, tot astfel Dumnezeu este credincios şi va da izbândă celor ce se încred în El.

BIBLIOGRAFIE
Cum să studiem Biblia, Manualul studentului
Helge Stadelmann – Epistola către efeseni, Comentariu Biblic, Editura Lumina lumii, Korntal, Germania, 2001
Iosif Ţon – Fiţi oameni! Predici pentru vremuri grele, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2001
John F. Walvoord; Roy B. Zuck – Comentariu al Noului Testament, O expunere a Scripturilor făcută de profesori de la seminarul teologic Dallas, Editura Multimedia şi Fundaţia E.B.E. România, Arad, 2005
John Stott – Noua societate a lui Dumnezeu, Mesajul Epistolie către Efeseni, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1994
Theophilos Dictionary
Watchman Nee – Şezi, umblă, împotriveşte-te, Editura Lampadarul de aur, Marghita, 1995

Ultima prescura

TvR 2 ne va prezenta duminica de la ora 18:00 documentarul “Ultima prescura”, care redă obiceiuri bihorene uitate de mulţi sau neştiute de o mare parte dintre noi.

Nana Veronica, cunoscuta sub numele de Bunicuta va pregati la cei 80 de ani ai sai prescura si painea de Pasti. In paralel vom afla povestea traita de ea in timpul celui de-al doilea razboi mondial, colectivizarea din ’50 si moartea gospodariei taranilor. Vom afla detalii teologice nebanuite din gura preotului satului. Vom fi prezenti la Slujba de Inviere si la liturghia din prima zi de Pasti.

Tudor Chirila ne asigura ca nu vom regreta cele 52 de minute petrecute in compania Bunicutei protagonista documentarului “Ultima prescura”.

Se caută misionari cu normă întreagă!

Chemarea la slujire, consideră Rick Cunningham, este cel mai important lucru după mântuire. Pavel a fost excepţia de la regulă, despre el am putea spune că a primit în acelaşi timp şi chemarea şi mântuirea. Chemarea este validă doar când este primită din partea lui Dumnezeu. Oamenii, biserica, comunitatea din care facem parte, cultul, pastorul nu ar trebui să intervină în acest proces. O dată ce un creştin este sigur pe chemarea sa la slujire, el trebuie să facă un pas înainte, prin punerea în practică.

Rick ne mărturisea că înainte de a-şi începe lucrarea misionară, în urmă cu peste 26 de ani, avea unele temeri, nu era sigur pe abilităţile sale, însă Dumnezeu i-ar fi spus:”Dacă aştept până eşti tu destul de bun, n-am să mai fac nimic cu tine”. Pentru el misiunea începe o dată cu învăţarea unei noi limbi, a unei noi culturi şi se termină la sfârşitul vieţii, cu alte cuvinte misionar full-time. Misionarii pe termen scurt, cum ar fi două săptămâni sau chiar câteva luni, sunt doar într-o “vacanţă spirituală”, afirmă Rick.

Membru fondator la Peniel, profesor în diferite şcoli biblice din România, Rick un american devenit român, simte lipsa totală de educaţie misionară în bisericile româneşti. Se află în comitetul de conducere al APME( Asociaţia Penticostală de Misiune Externă) care are ca scop recrutarea tinerilor ce doresc să fie misionari pe termen lung. Dacă simţi chemarea pentru misiunea transculturală la APME vei putea găsi un sprijin potrivit, asta doar după ce vei trece printr-un proces de selecţie, ce se doreşte a releva informaţiile vitale ce oglindesc prezenţa vie a lui Dumnezeu în viaţa candidaţilor. (www.apme.ro)

Influenta TV-ului

- Mama, mergem la McDonald’s! mi-a spus intr-o zi Elias, pe un ton foarte convingator.
Mirata l-am intrebat:
- Cine va pacalit!
L-am vazut cum merge langa fratele sau si privesc amandoi inspre televizor, si-mi spun:
- L-a televizor a spus.
- Atunci, cu siguranta v-au pacalit. le-am raspuns, si mi-am continuat treaba(spalatul vaselor), gandindu-ma ce mare influenta are de multe ori TV asupra copiilor nostri, dar nu numai.

Dedicat 100% pentru lucrarea lui Dumnezeu

În urmă cu 39 de ani, Sven Gunnar Roos, a îmbrăţişat 100% chemarea la slujire, lansată de Dumnezeu. Deşi a crescut într-o familie creştină la vârsta adolescenţei, ne-a mărturist cu părere de rău, şi-a părăsit credinţa “pentru alcool şi un alt stil de viaţă”. Viaţa trăită departe de Dumnezeu nu l-a împlinit, dimpotrivă i-a dat un imbold pentru a reveni în biserică.

Influenţat de mesajul unui evanghelist, ajunge să-şi exprime public mărturia shimbării sale, în cadrul campaniilor de evanghelizare ale acestuia. În anii ’70, a urmat o şcoală biblică, timp de doar patru săptămâni. Regretă că nu a avut atunci posibilitatea de a urma o şcoală biblică de lungă durată, însă a compensat lipsa cunoştinţelor prin studiu personal şi participarea la seminarii. “Era flămând” după Dumnezeu şi ardea de dorinţa de a spune şi altora despre lucrările Sale. Susţine că azi, tinerii din şcolile biblice au un vast bagaj de cunoştinţe teologice, însă sunt falimentari la capitolul: experienţe personale. Normalitatea ar fi în percepţia sa, ca fiecare creştin să dezvolte în paralel însuşirea cunoştinţelor cu experienţa personală.

Primii ani ai dedicării sale în lucrare i-a petrecut în slujirea unei biserici mici, unde a simţit chemarea înspre evanghelizare.10 ani din viaţă i-a investit în ţări ca Germania, Suedia, Olanda, unde a dus mesajul Evangheliei. În toată această luptă pentru câştigarea de suflete, a simţit la un moment dat că şi-a îndeplinit lucrarea. A decis să se retragă şi să-şi găsească o slujbă obişnuită. Urma să fie vânzător de maşini Volvo în Nykoping. Oraşul era locul pe care-l ceruse lui Dumnezeu în rugăciune datorită poziţionării lângă Marea Baltică. Era hotărât să-şi facă publică decizia, însă înainte s-a plecat pe genunchi pentru a primi confirmarea din partea lui Dumnezeu. Răspunsul primit l-a făcut să-şi schimbe planurile. A renunţat la slujba seculară pe care era planificat s-o înceapă şi s-a reîntors la slujire. Din acel moment şi până în prezent este pastor senior într-o biserică de 300 de membri din Nykoping, Suedia.

De când a acceptat provocarea de a sluji ca pastor, a luptat pentru schimbare în biserica sa. Afirmă că nu este uşor să schimbi mentalitatea oamenilor. În acest proces anevoios au existat şi pierderi de membri ce n-au fost deschişi la schimbare, fapt pentru care au părăsit biserica. Însă, Filadelfia nu s-a închis cu plecarea lor. A devenit o biserică ce are la bază întâlnirile în grupuri mici, de 10 până la 15 membri. “Celulele” cum sunt numite, se întrunesc o dată la interval de una sau două săptămâni. Paşii de bază după care funcţionează aceste grupuri, numite celule sunt: cunoaşterea lui Dumnezeu, creşterea în Hristos, slujirea Sa şi ducerea Evangheliei şi altora. Crede cu toată convingerea că trezirea spirituală în bisericile din Suedia poate veni printr-o organizare de tip celulă. Îşi susţine punctul de vedere prin exemplul dat de Hristos care a condus un astfel de grup, format din 12 ucenici, cărora le-a oferit baza învăţăturii creştine.

Biserica Filadelfia pe care o conduce este dedicată misiunii în ţări ca Bolivia, România, Thailanda, Israel în zona fâşiei Gaza, India, Chile, Cehia. Pastorul Sven susţine cursuri într-o şcoală biblică în Ierusalim care dezvoltă un program de formare de slujitori pentru a evangheliza populaţia arabă din zonă. În India, biserica sa a început o serie de proiecte sociale pentru cei cu lepră care sunt marginalizaţi de societate. În România s-a implicat atât în proiectul Căminului Felix, cât şi într-o lucrare similară ce se desfăşoară în Marghita. Inima lui Sven bate şi pentru ţiganii din România şi Cehia, pe care îi ajută printr-o familie de misionari din biserica sa, cu ajutoare atât financiare, cât şi materiale.

Fiecare zi este una deosebită, ne mărturisea, convins că Dumnezeu poate face lucruri minunate. Cu adevărat, lucrarea pe care a întreprins-o atât în Europa, cât şi în Asia, a realizat-o prin puterea lui Dumnezeu, pe care-l slujeşte cu o bucurie ce o are întipărită pe chip.

Confesiunile unei dependente de cumparaturi

O comedie romantica, in care cumparaturile sunt pe primul loc in defavoarea prieteniilor si chiar a dragostei. O dependenta cronica ce se vrea tratata, o gaura financiara ce trebuie acoperita. Dupa ce a practicat jurnalismul timp de 5 ani, isi doreste sa ajunga sa scrie pentru o publicatie de moda numita Alette. Dintr-o eroare datorata unei expedieri gresite de scrisori va scrie pentru o publicatie financiara, unde isi intalneste sufletul pereche. Faima i se datoreaza redactarii unui articol genial, si a unei exprimari directe, fara perdea. Minciuna insa ii spulbera orice vis de a fi alaturi de Luke. Insa, cum sfarsitul trebuie sa fie unul fericit, precum insusi Rebecca este intruchiparea idealului american, isi rascumpara greseala, si ajunge sa participe la nunta celei mai bune prietene si sa se impace cu iubitul sau. Un film in care este mai importanta implinirea dorintei proprii indiferent de existenta unei nevoi reale sau nu. Plina de egoism, compensat de farmecul fizic, reuseste sa se strecoare prin viata, ca pisica, adica mereu cade in picioare, asta este Rebecca.

Parcul dendrologic din cetatea noastra